Ruta transnațională a bisericilor de lemn din România și Republica Moldova, unul dintre cele mai importante proiecte de promovare a turismului din ultima perioadă, dezvoltat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în colaborare cu Agenția de Investiții din Republica Moldova, a câștigat locul al II-lea în cadrul concursului „Destinații ale Turismului Cultural Durabil 2021”, organizat de Rețeaua Europeană pentru Turism Cultural, în parteneriat cu Comisia Europeană pentru Turism.

Călătoria îi poate purta pe vizitatori în timp, de-a lungul a sute de ani de istorie și evenimente culturale, într-un amplu proces de descoperire a esenței spiritului comunitar și a creativității sale artistice. Aceasta se desfășoară pe suprafața a 16 județe din țara noastră și 3 raioane de peste Prut. Cei care aleg să o parcurgă integral au posibilitatea de a învăța, de a trăi și de a lua parte la o experiență semnificativă, antrenantă și memorabilă, care poate fi personalizată în funcție de interesul fiecăruia. Toate aceste caracteristici unice i-au adus notorietate, inclusiv pe plan internațional.

România s-a făcut remarcată în cadrul concursului și prin intermediul altor două proiecte premiate. Este vorba despre „Mic dejun la Margina”, lansat de Asociaţia pentru Pomovarea şi Dezvoltarea Turismului în judeţul Timiş în colaborare cu Centrul Turistic Margina, care a câștigat locul al III-lea la categoria „Walking Tourism and Slow Travel” și despre Ruta Regională „Drumul patrimoniului muzeal maramureșean”, dezvoltată de Consiliul Județean Maramureș și recunoscută de MEAT, care a obținut premiul special al juriului pentru reacția în fața impactului pandemiei COVID-19.

Decernarea premiilor a avut loc pe data 21 octombrie la Atena, Grecia, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a conferinței „Revitalizarea Turismului European prin Cultură, Patrimoniu și Creativitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.