
Meciul zilei
BADOSA – BENCIC. 1. Cota 1,77
Cel mai important turneu de tenis al săptămânii, cel de la Madrid, programează astăzi meciurile din sferturile de finală, fază în care Paula Badosa o va întâlni pe Belinda Bencic.
Badosa are 23 ani, se clasează pe locul 62 WTA, și revine la Madrid după o pauză de 3 ani. In precedentele 4 evoluții aici nu a reușit să treacă de primul tur, însă acum a devenit o jucătoare de top 100, cu potențial de top 30 in opinia mea. Paula a trecut pe rând de Krejcikova, Teichmann, și Sevastova. Au fost meciuri spectaculoase, in care Badosa s-a impus cu un plus de agresivitate, și luciditate in momentele decisive. E de menționat faptul că iberica vine după o semifinală pe zgura de la Charleston, unde a bifat victorii la Barty, și Bencic.
Bencic e pe locul 24 WTA la 24 ani, fost număr 4 in ierarhia feminină. La ultima oară prezența pe zgura madrilenă s-a oprit în semifinale. Jucătoarea din Elveția a cedat un singur set până acum, în fața lui Pera, și a dispus în două seturi de Mladenovic, și Jabeur. Zgura nu este suprafața ei preferată, înregistrând un bilanț 4-2 in acest an.
Paula Badosa s-a impus deja o data în fața lui Bencic in urma cu o lună,rezultat ce ii dă un plus de încredere. In plus, joaca acasă, iar motivația ei este maximă. Am urmarit-o in toate meciurile de aici, și pot spune că are prima șansă în meciul de astăzi. Bencic mai are nevoie de meciuri ca să se apropie de potențialul maxim.
Bilet 1
Davidovich – Medvedev. 2. Cota. 1,62
Lovosice-Karvina (handbal) 2. Cota 1,65
Cotă 2,67
Cote single:
Sabalenka – Mertens 1 @ peste 21,5. Cota 2,87
Lovosice-Karvina 2 @ peste 57,5. Cota 2,9
Barty -Kvitova. 2 @ peste 21,5. Cota 5,42