Ministerul Educației alături de parternerii de dialog social lansează campania „Vaccinare și testare pentru învățare!”

PUB

Scopul campaniei este de a oferi informații despre importanța vaccinării, a testării elevilor în școli, dar și despre alte efecte produse de această pandemie și modalitatea în care cum pot fi diminuate acestea. De asemenea, vor fi dezbătute și alte subiecte care țin de sectorul educațional precum: examenele naționale, ore remediale, etc.

Campania se va desfășura în perioada 8-29 aprilie 2021, în fiecare județ din România. Se vor organiza conferințe la care vor participa elevi, părinți, profesori și alți reprezentați ai unităților de învățământ. Acestea se vor desfășura atât în regim online, cât și cu prezență fizică.

În cadrul campaniei vor fi analizate toate aspectele de interes pentru desfășurarea activităților în sistemul de învățământ, precum pregătireapentru susținerea examenelor naționale și a activităților de recuperare a pierderilor generate de predarea online, impusă de situația epidemiologică, organizarea simulărilor la nivel județean, plata burselor pentru elevi în cuantumul minim stabilit conform HG 1.064/2020, transportul elevilor, planurile-cadru pentru liceu, formarea continuă a cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor digitale și a digitalizării educației, analiza necesității de extindere a perioadei de desfașurare a cursurilor în învățământul preuniversitar.

Ministerul Educației/Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.