Home CULTURĂ MEGA-PRODUCȚIILE LUI SILVIU PURCĂRETE SE ÎNTORC PE SCENA SIBIULUI

MEGA-PRODUCȚIILE LUI SILVIU PURCĂRETE SE ÎNTORC PE SCENA SIBIULUI

0
MEGA-PRODUCȚIILE LUI SILVIU PURCĂRETE SE ÎNTORC PE SCENA SIBIULUI

Producțiile „Faust” și „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, spectacole fenomen, apreciate la nivel național și internațional, vor avea primele reprezentații din acest an în lunile mai și iunie la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

 „Faust”, de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete a avut premiera în anul 2007, iar de atunci și până în prezent au fost peste 250 de reprezentații, toate cu casa închisă. Spectacolul a fost distins la Gala Premiilor UNITER 2008, a participat la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, a primit Herald Angel Award 2009, și Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITER 2010.

„Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Namboku al IV-lea. Spectacolul a fost distins cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol al anului 2018, în România, Cea mai bună actriță în rol principal pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota – Ofelia Popii, Cea mai bună scenografie – Dragoș Buhagiar. De asemenea, a fost prezentat în cadrul Festivalului Europalia, de la Bruxelles.

„Faust” este programat  în 13, 14, 20 și 21 mai, de la ora 19:00. În 4 iunie este programată o nouă reprezentație de la ora 19:00, iar în 5 iunie, de la ora 17:00. Prețul unui bilet este 100 lei.

În 10 și 11 iunie, de la ora 19:00, sunt programate reprezentațiile spectacolului „Povestea prințesei deocheate”. Prețul unui bilet întreg este 60 lei, prețul redus 50 lei.

Ambele spectacole se joacă la Fabrica de Cultura IACM Construcții UniCredit

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here