Premierul Interimar, Florin Cîțu, a declarat astăzi într-o conferință de presă că acesta vede posibilă reintroducerea măsurii privind amânarea facturilor la energie. Această măsură a fost aplicată și anul trecut de către guvernul Orban, iar debranșarea de la energie nu se putea realiza pe perioada stării de alertă, dar facilitățile au expirat sau au fost eliminate în această vară de guvernul Cîțu.

Sunt măsuri pe care le putem lua în calcul. Anul trecut am făcut acest lucru cu taxele. Anul trecut am amânat plata taxelor o perioadă pentru companii. Nu aș vedea de ce nu am putea să facem acest lucru anul acesta pentru persoane fizice sau pentru companii, împreună. Sunt măsuri pe care le consider bune, le voi lua în calcul și putem să le folosim. Deja am avansat compensarea, am vorbit de plafonare. De amânarea facturilor – este ceva ce deja am făcut anul trecut, deci nu aș vedea o diferență față de situația excepțională de anul trecut

Florin Cîțu, Președintele PNL

De asemenea, această măsură ar putea fi introdusă în acest moment doar prin proiect de lege trecut prin Parlament pentru că guvernul interimar nu poate să adopte ordonanțe de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.