O variantă foarte constestată în interiorul PNL pare să fi fost agreată la întâlnirea de astăzi dintre liderul social-democrat și cel liberal. Marcel Ciolacu și Florin Cîțu s-ar fi înțeles să preia prin rotație funcția de prim-ministru, iar primul dintre ei care va conduce guvernul este șeful PSD.

Înțelegerea contravine dorinței unora dintre cei mai influent lideri PNL, care au susținut deja în spațiul public faptul că liberalii nu pot ceda funcția de premier către PSD și nu acceptă sistemul rotativ la Palatul Victoria.

Dacă se parafează înțelegerea în termenii comunicați astăzi pe surse, Florin Cîțu cedează două dintre cel mai importante condiții puse de PNL în fața social-democraților, dar își adjudecă o victorie egală cu funcția de președinte al partidului. El rămâne candidatul liberal la funcția de prim-ministru și scapă în acest fel de un contracandidat din interiorul partidului care i-ar putea vâna funcția odată cu preluarea postului de prim-ministru.

Potrivit declarațiilor din ultimele zile, Florin Cîțu ar putea fi nevoit să ceară un mandat din partea conducerii partidului pentru a putea parafa oficial înțelegerea care schimbă premisele negocierilor. În același timp, persoana care va face efectiv nominalizarea candidatului la funcția de prim-ministru rămâne Președintele Klaus Iohannis, care are prerogativele constituționale în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.