Organizatorii Festivalului Film Bun, ce are loc în perioada 8-10 octombrie 2021, la Centrul Cultural Lira din Moinești, anunță un program de filme atent selectate pentru pasionații de cinema. Proiecțiile vor fi însoțite de sesiuni de discuții alături de invitații speciali ai ediției: Irina-Margareta Nistor, Ada Galeș, Octavian Strunilă, Magda Catone și Andrei Zincă. Intrarea la proiecții este liberă, în limita locurilor disponibile, iar accesul se face conform prevederilor legale.

În deschidere, rulează comedia-dramă Complet necunoscuți, cu regia semnată de Octavian Strunilă, despre care acesta spune că „Țin să îi mulțumesc doamnei Irina-Margareta Nistor, care ne-a recomandat organizatorilor și, totodată, oamenilor implicați în acest proiect. Fiind un film de debut, acest lucru mă onorează și aș vrea să iau parte la cât mai multe evenimente. Este un film de urmărit în gașcă, pentru întreaga familie, de la care pleci cu zâmbetul pe buze, dar și cu foarte multe întrebări. Se va râde mult, sănătos și, mai ales, inteligent”.

Programul continuă cu o altă comedie-dramă, Berliner, regia Marian Crișan, unde atenția este centrată spre politicieni și campaniile electorale. Tot în cadrul festivalului va rula și filmul lui Andrei Zincă, Și atunci, ce e libertatea?, inspirat din fapte petrecute în realitate, o poveste despre dragoste şi căutarea libertăţii, odată cu deportarea a 40.000 de oameni nevinovaţi de către regimul comunist.

Festivalul se încheie cu proiecția filmului de epocă Vacanță la Roma (regia William Wyler), cu care Audrey Hepburn a fost premiată la Oscar pentru rolul unei prinţese moderne. Comedia romantică a fost nominalizată la zece premii ale Academiei Americane de Film.

Evenimentele se desfășoară în condițiile impuse de autoritățile naționale și locale în contextul pandemiei de coronavirus.

Informații despre invitați, filme & program: https://festivalsfr.ro/filmbun/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.