Biroul Național USR a discutat în această seară toate scenariile după întâlnirea inițiată de Dacian Cioloș, prim-ministru desemnat și președintele USR, cu președinții PNL și UDMR și cu președintele grupului minorităților naționale din Parlamentul României.

În așteptarea deciziilor din forurile interne ale acestor acestor partide, biroul național al USR a convocat Comitetul Politic duminică, de la ora 18:00, având un singur punct pe ordinea de zi:

Analiza și aprobarea programului de guvernare și a echipei guvernamentale

Pentru mine, în calitate de prim-ministru desemnat de președintele României, lucrurile sunt clare. Vom căuta să reformăm coaliția cu PNL și UDMR și pentru asta fac tot ce este posibil pentru a negocia o formulă de guvernare cu președinții celor două partide. Însă, în paralel cu această încercare de negociere, am luat câteva decizii pentru că avem un calendar clar și scurt pentru a prezenta un guvern în Parlament și asta se va întâmpla și dacă ajungem la un acord, și dacă nu. În aceste condiții, Biroul Național al USR a decis să continue discuțiile cu foștii parteneri, în paralel cu redactarea unui program de guvernare și propunerea unei liste de miniștri. Dorința noastră e refacerea coaliției, iar în cazul în care negocierile durează mai mult decât perioada formală sau eșuează e nevoie să oferim o soluție funcțională pentru un nou guvern.

Dacian Cioloș, Președinte USR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.