Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a anunțat rezultatele primului tur de scrutin în alegerile pentru președinția partidului. La start s-au aliniat Dan Barna, Dacian Cioloș și mai puțin cunoscutul Irinel Darău. 44.114 de membri ai partidului au fost pe listele de votanți, dar numai 32815 și-au exprimat opțiunile. Numărătoarea voturilor îl indică drept câștigător al primului tur pe Dacian Cioloș, care a obținut 46% dintre sufragii, la mică diferență de Dan Barna, care a fost preferat de 43,9% dintre alegători. Irinel Darău a luat 10,1% dintre sufragii. Congresul URS PLUS este programat peste 9 zile, iar liderii partidului spun că alegerile pentru președinția formațiunii se vor încheia înainte de începerea lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.