Maria Ceplinschi va participa la turneul de la Kitakyushu, din Japonia, cea mai importantă competiție a ei de când a trecut la seniori.

Aflată în primul an de seniorat, Maria Ceplinschi, una dintre speranțele gimnasticii feminine românești, va da peste câteva zile cel mai important test de când este la senioare! 

Mara, cum îi spun apropiații se află în Japonia, la Kitakyushu, unde între 18 și 24 octombrie va participa la primul campionat mondial din carieră. Tânăra sportivă este însoțită la competiție de antrenorul său, Lucian Sandu, coordonatorul principal al lotului feminin de la Deva. 

Mara va intra în concursul de calificări la individual compus pe 18 octombrie, în cea de-a șaptea subdiviziune, iar antrenorii săi de la lotul național de la Deva își doresc să prindă finala.

„Sperăm că Mara va ajunge în finala de la individual compus și apoi să se claseze pe un loc bun. Va concura alături de cele mai bune gimnaste, este încă mică, are și emoții. E si normal, dar cu cât va avea mai multe concursuri importante la care va merge emoțiile vor dispărea” – Lucian Sandu, antrenorul Mariei Ceplinschi.

 „Este o mare bucurie că Mara este la o asemenea competiție, mai ales că este în primul an de seniorat. Este un copil emotiv, dar îmi doresc mult ca toate emoțiile ei să fie constructive și să o ajute în competiție” – Gina Gogean, antrenor lot național gimnastică feminină, Deva.

Marian Drăgulescu, la ultimul turneu major

Maria și Lucian Sandu au plecat în Japonia, alături de Marian Drăgulescu și de antrenorul lui, Ștefan Gal. Pentru cel mai titrat gimnast român, este cea de-a 14 prezență la una dintre cele mai importante competiții ale gimnasticii. Maria și Marian sunt singurii gimnaști români care au îndeplinit criteriile de calificare pentru acest turneu. 

Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din Japonia va fi pentru Marian ultima competiție din carieră, la finalul acestui an, sportivul se va retrage din activitate. El s-a calificat la competiția din Asia, în urmă cu o lună, când a ieșit câștigat medalia de aur la sărituri, la Campionatele Naționale de la București. Maria a prins biletul de Japonia, în urma unei ultime verificări care a avut loc pe 1 octombrie, la Deva. 

Deși și-a dorit foarte mult să participe la Mondialul din Japonia, problemele de la gleznă au împiedicat-o pe Larisa Iordache să fie acolo.

Marian va concura în proba de sărituri, probă la care este multiplu medaliat mondial și european. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.