Scandalul testelor pe bază de salivă distribuite în școli îi determină pe miniștrii Sănătății și Educației să se implice direct și să demonstreze personal cum pot fi utilizare kit-urile de prelevare a probelor. Alexandru Rafila Și Sorin Cîmpeanu au participat la o demonstrație video și au explicat în fața camerelor acum pot fi asamblate kit-urile, cum pot fi prelevate probele și cum pot fi interpretate acestea.

Medicul Alexandru Rafila a fost cel care a dat pas cu pas indicațiile despre etapele pe care trebuie să le parcurgă profesorii și părinții care doresc să efectueze testele. Ministrul Educației a făcut și el o demonstrașiie similară, în încercarea de a convinge personalul din Educație că nu este vorba despre o procedură complicată sau periculoasă.

Cele trei filmulețe distribuite în această dimineață au fost realizate după izbucnirea unui scandal la nivel național în sistemul de educației, odată cu decizia guvernului de a cere angajaților din școli să efectueze testele în unitățile de învățământ. Sindicatele din domeniu au avertizat că angajații din unitățile școlare nu au pregătirea necesară pentru realizarea testelor și pentru manipularea kit-urilor. Scandalul s-a amplificat odată ce kit-urile sosite cu mare întârziere în școli au fost livrate neîmpachetate și s-a dovedit că este necesar ca utilizatorii să le asambleze din componentele primite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.